F.R.K.C. - Istoricul ramurii sportive kaiac canoe

...istoric/debutul modern al ramurii sportive Kaiac-Canoe

- 1.1. Premisele istorice ale sportului cu ambarcaţiuni
- 1.2. Debutul modern al ramurii sportive Kaiac-Canoe
- 1.4. Debutul în România

- 1.2. Debutul modern a ramurii sportive Kaiac-Canoe:

Kaiac-Canoe îşi are începutul ca sport recreaţional la debutul secolului al 19-lea, datorită în mare parte unui avocat pledant englez, John MacGregor. John MacGregor şi-a construit propriul kaiac dupa modelul eschimos în 1845 şi a petrecut o mare parte a sfertului următor de secol vâslind pe lacuri şi râuri din Europa. În acest timp el a scris o serie de carţi şi articole, cea mai importantă fiind "A Thousand Miles in the Rob Roy Canoe", în care descrie experienţele personale în canoe.
Aventurile lui MacGregor au atras mulţi imitatori, şi în 1866 el a fondat Royal Canoe Club pentru a încuraja interesul oamenilor în acest nou sport. Clubul a ţinut prima regata în anul următor şi până în 1868 numara 300 de membrii şi un set complet de reguli care să guverneze concursurile de Kaiac-Canoe.
Popularitatea acestui sport s-a raspândit în Europa şi în America de Nord, iar în 1871 a fost fondat New York Canoe Club. Tânăra ramură sportivă a continuat să atragă noi participanţi şi fani de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului al XX-lea.

În 1924, delegaţi ai fiecărei asociaţii naţionale care s-au format în sfertul de secol precedent, s-au adunat la Copenhaga pentru a forma un organism internaţional, Internationella Representantskapet for Kanotidrott (IRK) care să formuleze reguli pentru toate competiţiile din lume de Kaiac-Canoe.
Scopurile IRK reies încă în primele propoziţii ale documentelor de constituire:
- să creeze legături între asociaţiile sportive de kaiac din diferite ţari
- pe cât posibil să organizeze competiţii de Kaiac-Canoe în fiecare an şi alternativ în ţari diferite
- să promoveze şi să dezvolte turismul internaţional prin editarea de ghiduri
ale cursurilor de apă
- să introducă pe harti simboluri recunoscute la nivel internaţional pentru
cursuri de apă, pentru a facilita calatoriile
- să valorifice programe prin a face cunoscute diferitele publicaţii naţionale
de Kaiac-Canoe prin: pregatire de lecturi şi discursuri, filme şi fotografii, şi prin corespondenţă.

În acelaşi an, kaiac-canoe şi-a facut prima apariţie olimpică printr-o regată de prezentare ţinută la Paris. După succesul manifestării, IRK s-a prezentat pentru a primi recunoasterea Kaiac-Canoe ca sport olimpic, dar Comitetul Olimpic Internaţional a refuzat propunerea pentru Jocurile Olimpice de la Amsterdam îin 1928 şi pentru cele de la Los Angeles în 1932. IRK şi-a continuat demersul pe langă Comitetul Olimpic Internaţional, iar astfel Kaiac-Canoe a fost recunoscut ca sport olimpic pentru jocurile Olimpce din 1936 de la Berlin. În acel an s-au prezentat 19 ţări pentru a concura în 8 probe: kaiac simplu si kaiac dublu pe distantele 1000m si 10000m şi canoe simplu şi canoe dublu pe aceleaşi distanţe.
Al doilea Război Mondial a cauzat distrugeri considerabile în Kaiac-Canoe internaţional. Sediul IRK din Munchen a fost distrus de bombardamentele Aliaţilor, dar şi organizaţia însăşi era de asemenea în derivă.
În 1946, organizaţia s-a reorganizat formând International Canoe Federation. La prima editie a Jocurilor Olimpice din 1948, s-au prezentat doar 17 ţari, iar probele au suferit modificări, astel a fost introdusă prima probă pentru femei, kaiac simplu 500m. Cu fiecare ediţie de Jocuri Olimpice, Kaiac-Canoe a atras mai mulţi participanţi, şi de-a lungul anilor programul a suferit modificări, astfel pentru Jocurile Olimpice de la Roma în 1956, au fost eliminate probele pe distanţa de 10000m, dar în schimb a fost introdusă proba de ştafetă 4x500m pentru kaiac simplu. Opt ani mai târziu, la Tokyo, proba de ştafetă a fost înlocuită de kaiac patru (K4) pe 1000m, iar în 1972 a fost introdusă şi ramura kaiac slalom.