- 1.4. Debutul în România

Caracterul distractiv va rămâne dominant multă vreme, cel sportiv apărând după alte câteva decenii. Când anume, este mai greu de precizat. Un punct de reper ar putea fi înființarea Comisiei Naționale de Canotaj ( 1912 ) , dar documentele vremii ne arată că ea se desființează după numai doi ani din lipsă de activitate. Presa sportivă inserează dupa 1922 știri care atestă existența unor centre de sporturi nautice la București, Timișoara, Arad, Brăila, Galați, Constanța.
Etapa începuturilor - dupa cum se vede destul de firave, cunoscând mari întreruperi și zone limitate de răspândire - este, în fine, marcată de organizarea primelor campionate naționale, în 1932, și de participarea unui echipaj românesc la "europenele" de la Budapesta.
Istoria kaiacului românesc este și mai nouă, mărturii despre practicarea sa organizată, sub forma unor campionate - și acestea, însă, doar la câteva probe cu extrem de puțini participanți - datând din anii 1934 - 1935.

În ceea ce privește canoea, această ramură a sporturilor nautice apare pentru prima oara abia in 1942, an în care au loc la București câteva asemena concursuri. Cam în aceași perioadă se înfiripa și activitatea în cele două-trei centre de iachting.
Schimbările fundamentale, în conținut și formă, au avut loc abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, când sportul a inceput într-adevar să câștige o largă răspandire și popularitate, devenind accesibil maselor de cetăteni, din toate colțurile țării. În contextul acestor esențiale înnoiri, sporturile nautice și-au aflat "albia "adevaratei lor dezvoltări cucerind o mare audiență în rândul tineretului, mărindu-și necontenit numărul cluburilor si al secțiilor de canotaj, kaiac-canoe și iachting, dezvăluindu-și frumusețiile si virtuțiile.

În acești ani a început și drumul afirmării pe plan internațional ale cărei principale etape ne propunem să le evocam.

Prima Medalie:
Nu a avut nici stralucirea aurului nici cea a argintului, dar, atunci, în vara fierbinte a lui 1954, când Mircea Anastasescu urca - e drept, doar pe treapta a treia a podiumului de la Macon si marele Frederickoson îl felicita sincer pentru dârzenia de care daduse dovada kaiacul românesc, a înregistrat prima sa biruință.


La Melbourne, pentru prima oara în istoria acestui sport, trei canoiști români au caștigat titlul olimpic, cucerind odată cu medaliile de aur, aplauzele spectatorilor, stima si prețuirea specialiștilor de peste hotare. A învins atunci, Leon Rotman - campionul absolut al probei de simplu ( 1000 și 10.000 de metri ), stabilind - cu cele doua titluri cucerite la o singura ediție a Jocurilor Olimpice - un record incă neegalat in sportul românesc. Tot atunci a învins și echipajul de dublu format din Simion Ismailciuc si Dumitru Alexe, câștigător al probei de viteză.

Un alt moment remarcabil în foarte tânăra istorie a kaiacului si canoei românești îl prilejuiește disputarea Campionatelor Europene din 1957. Atunci în frumosul oraș flamand Gand, canoiștii Simion Ismailciuc și Dumitru Alexe cuceresc - în proba de 10 km - primul titlu continental. Locul trei și medalia de bronz sunt cucerite de alti doi reprezentanți ai României - talentații canoisti Ichim Lipalit și Lavrente Calinov. N-a lipsit mult ca Ismailciuc și Alexe să-și reediteze performanța și în cursa de viteza. O singura zecime de secunda a decis ca victoria să fie de partea sportivilor sovietici, așa încât adăugau palmaresului "doar " o medalie de argint.

Ediția 1968 a Campionatelor Mondiale a adus, în cele din urmă, mari satisfacții sportului românesc. Ismailciuc și Alexe, campioni olimpici și europeni, au cucerit și primul titlu de campioni ai lumii din istoria canoei românesti. De altfel, întrecerile de la Praga au reliefat valoarea deosebită a canoiștilor din echipa României. În afara campionilor - pe lista medaliaților și-au înscris atunci numele Achim Sidorov, Lavrente Calinov și Nichifor Tarara.

Olimpiada Mexicană un alt moment însemnat pe care îl consemnăm cu satisfacție. Numele lui Serghei Covaliov era atunci cunoscut pe plan internațional. Cel al partenerului sau de echipaj - Ivan Patzaichin - nu spunea, însă, aproape nimic specialiștilor de peste hotare. Era firesc. Ivan Patzaichin, una din marile descoperiri ale antrenorilor români, practica sportul canoei de un an și ceva, fiind, la ora startului olimpic înca junior. La Xochimilco, pe lângă titlul cucerit de canoiștii Ivan Patzaichin și Covaliov, echipa României mai obține o prețioasă medalie de argint în proba K4 - 1000 m si una de bronz în întrecerea feminina la K1 - 500 de m.

Așadar : 4 titluri olimpice, 3 locuri 2, 5 locuri 3.
Rezultatele bune nu se opresc însă aici, canoiștii români obținând rezultate de excepție și în multe alte țări ale lumii.